Cântăreața galeză Duffy a scăpat cu viață din incendiul care i-a distrus, miercuri, casa în valoare de 12 milioane de lire sterline (14,9 milioane de euro), situată în Kensington, vestul Londrei, informează nme.com.
Cântăreața era acasă când a izbucnit incendiul. Potrivit publicației Evening Standard, Duffy a reușit să-și salveze din incendiu cele două pisici și câinele pe care îi are.
Aproximativ 60 de pompieri s-au luptat cu flăcările, timp de peste șase ore, la apartamentul de lux al lui Duffy, care era dotat cu piscină și cinematograf.
Aimee Anne Duffy, născută pe 23 iunie 1984 în Țara Galilor, cunoscută sub numele de scenă Duffy, este o compozitoare și interpretă britanică. Cu un timbru special și abordând un stil muzical cu accente retro, artista galeză și-a lansat albumul de debut, „Rockferry”, în 2008, care s-a bucurat de un imens succes comercial și a fost recompensat cu un premiu Grammy. Cel de-al doilea album, intitulat „Endlessly”, a fost lansat în noiembrie 2010. În prezent, cântăreața lucrează la cel de-al treilea album al său.
Duffy a concertat și în România, la Mamaia, în iunie 2009.